Home / Mediu / Nivelul de CO2 din atmosferă a depășit un nou record de peste 411 ppm în luna mai

Nivelul de CO2 din atmosferă a depășit un nou record de peste 411 ppm în luna mai

Nivelul de dioxid de carbon din atmosferă a depășit 411 părți per milion (ppm) în luna mai, fiind cea mai ridicată medie anuală înregistrată vreodată la Observatorul Mauna Loa din Hawaii.

Oamenii de știință au descoperit că rata de creștere a dioxidului de carbon din atmosferă a ajuns de la o medie de 1.6 ppm per an în anii ’80 și 1.5 ppm per an în anii ’90 la 2.2 pm per an în ultimul deceniu.

„Mulți dintre noi speram să vedem o încetinire a creșterii nivelului de CO2, dar din păcate nu este cazul. S-ar putea totuși întâmpla în decursul următorului deceniu dacă energia regenerabilă va înlocui în mod suficient combustibilii fosili.”, a declarat Ralph Keeling, director al Programului Scripps CO2 în cadrul Universității din San Diego, California.
Concentrația de CO2 din atmosferă fluctuează pe parcursul unui an, în funcție de sezon. Cele mai scăzute niveluri sunt de obicei înregistrate la sfârșitul lunii august sau la începutul lunii septembrie, când creșterea vegetației din emisfera nordică atinge apogeul. Cele mai ridicate concentrații sunt înregistrate de obicei în luna mai, urmată de lunile de iarnă.

Între 2016 și 2017, media globală a dioxidului de carbon a crescut cu 2.3 ppm. Aceasta a fost a șasea creștere consecutivă anuală mai mare de 2 ppm. Înainte de 2012, creșteri de 2 ppm sau mai mari de la un an la altul au fost înregistrate doar de două ori.

„Nivelurile de CO2 continuă să crească la o rată record pentru că emisiile de la cărbuni, petrol și gaze naturale înregistrează și ele niveluri record. Emisiile de azi vor capta căldura în atmosferă mii de ani de acum înainte.”
În luna aprilie, cantitatea de CO2 din atmosferă a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 800.000 ani, ajungând la limita de 410 ppm. Oamenii de știință atrag atenția că în ritmul actual, temperaturile ar putea crește cu 4 grade Celsius până în 2084, având consecințe dezastruoase asupra ecosistemelor, precum și asupra societății și economiei.

Sursa: Green Report

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Raport: Companiile farmaceutice poluează mediul cu antibiotice

Majoritatea companiilor mari de farmaceutice poluează mediul cu antibiotice, conform unui nou raport care analizează măsurile luate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *