Home / Paduri / Vâlcea: Dezastru ecologic la Alunu, 15 hectare de pădure puse la pământ de o haldă de steril

Vâlcea: Dezastru ecologic la Alunu, 15 hectare de pădure puse la pământ de o haldă de steril

În aceste zile, un adevărat dezastru ecologic se produce la Alunu, în zona Carierei de Vest, unde o haldă de steril a luat-o la vale şi, după ce a pus la pământ 15 hectare de pădure, se deplasează spre albia unui pârâu şi devine extrem de periculoasă pentru 5-6 gospodării din zonă.

„Este vorba despre cătunul În poduri, unde e jale. Acolo, din punctul meu de vedere, s-a întâmplat ceva nepermis. Pe o haldă veche de acum 4 ani, o haldă care deja avea iarbă, adică se transformase, miniera a venit cu maşina de haldat şi a haldat alte zecii de mii de tone de steril. Acolo se află şi un lac. Iată că nenorocirea s-a produs. În urma precipitaţiilor din ultimele zile, halda a luat-o la vale şi a distrus 15 hectare de pădure tânără. De aseară şi până azi, s-a deplasat cu 600 de metri, rade tot ce întâlneşte, se aude efectiv cum trosneşte şi merge în direcţia pârâului. Acolo poate provoca un baraj natural şi apoi să pună în pericol 5-6 case din apropiere. Situaţia este monitorizată non-stop şi sper că cineva va răspunde”, spune Cristian Birăruţi, primarul din Alunu.

În zonă s-au deplasat echipe de la Prefectura Vâlcea, Consiliul Judeţean, Garda de Mediu, Inspectoratul în Construcţii.

Potrivit reprezentantului prefecturii, Laurenţiu Papa, situaţia este monitorizată şi se evaluează pagubele.

Surse declară că Garda Forestieră a făcut deja plângere penală împotriva minierei pentru modul defectuos al haldării.

De altfel, în tot bazinul carbonifer Alunu, terenul prezintă alunecări de teren. Din cauza faptului că nu s-a ajuns la nicio înţelegere cu proprietarii de terenuri, miniera a căutat soluţii pentru a exploata cărbunele, funcţie de terenurile aflate la dispoziţie.

În urma unor astfel de soluţii improvizate, barajul natural de pe pârâul Roşia a cedat şi mai multe utilaje au fost inundate, inclusiv un excavator.

Sursa: Ramnicu Valcea Week

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti în urma unei acţiuni silvice

Poliţiştii au desfăşurat o acţiune silvică, ocazie cu care au dat 142 de amenzi în …