Home / Paduri / Un pădurar de la Ocolul Silvic Focşani a introdus un număr fals în aplicaţia Wood Tracking

Un pădurar de la Ocolul Silvic Focşani a introdus un număr fals în aplicaţia Wood Tracking

În perioada 2 – 7 mai, poliţiştii vrânceni au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deţinerea şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, pe 5 mai s-a constatat că un bărbat din comuna Broşteni, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Focşani şi gestionar al unei partizi de masă lemnoasă aflată în curs de exploatare, a emis un aviz de însoţire primar, în care a consemnat un număr de înmatriculare al mijlocului auto încărcat diferit de numărul de înmatriculare introdus în aplicaţia Wood Tracking. În cauză s-a procedat la sancţionarea contravenţională a Ocolului Silvic Focşani, fiind confiscată contravaloarea cantităţii de 5,00 mc. material lemnos. Poliţiştii au întocmit şi dosare penale. Pe DN 2L – comuna Cîmpuri, a fost depistat un bărbat din localitate, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lăturoaie din specia molid), care proveneau de la un depozit al unei societăţi comerciale din comuna Soveja, fără a deţine documente legale de provenienţă. Ulterior, conducătorul auto a prezentat poliţiştilor un aviz de însoţire secundar emis la ora 10:22, de către administratorul societăţii expeditoare din comuna Soveja, pentru a asigura provenienţa materialului lemnos. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări faţă de administratorul societăţii sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional. A fost dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos şi a mijlocului de transport. Pe 3 mai, în fondul forestier de pe raza comunei Poiana Cristei, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept şi sustras arbori din specia stejar dintr-o suprafaţă de pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Dumitreşti. În cauză a fost  întocmit dosar penal. Pe DN 2L – comuna Cîmpuri, a fost oprită o autoutilitară condusă de un bărbat  din comuna Vizantea Livezi, care transporta material lemnos (lemn de foc din specia fag), fără documente legale de provenienţă. Pe DJ 205D – localitatea Năruja, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju, care transporta cu o autoutilitară  cantitatea de 7,00  mc. cherestea din specia răşinoase, cu un aviz de însoţire secundar, al cărui termen de valabilitate expirase. În cauză s-a procedat la sancţionarea contravenţională a bărbatului.

Depozite de lemne neîmprejmuite

Pe 6 mai, în fondul forestier de pe raza comunei Broşteni, s-a constatat faptul că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept arbori din specia gorun din pădurea situată în punctul ,,Căpătanu”, proprietate a altui bărbat. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori. La data de 2 mai, în urma controlului efectuat la două societăţi din comuna Nereju, s-a constatat că depozitele de material lemnos nu erau împrejmuite. S-a procedat la sancţionarea contravenţională a societăţii.

În urma controlului materialului lemnos pe raza comunei Broşteni, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care efectua al doilea transport de material lemnos cu o autoutilitară în baza aceluiaşi aviz de însoţire.  În urma controlului efectuat la o societate  din comuna Nereju, s-a constatat că aceasta a expediat cantitatea de 7,79 mc. lemn de foc din specia fag fără provenienţă legală. De asemenea, societatea nu a deţinut registrul de evidenţă al intrărilor – ieşirilor de materiale lemnoase la depozitul societăţii, fapt pentru care s-a procedat la sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii

Sursa: Ziarul de Vrancea

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti în urma unei acţiuni silvice

Poliţiştii au desfăşurat o acţiune silvică, ocazie cu care au dat 142 de amenzi în …