Home / Paduri / Transport ilegal de lemne la Tismana

Transport ilegal de lemne la Tismana

O societate comercială din comuna Padeş a fost amendată pentru transport ilegal de material lemnos. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana şi Postului de Poliţie Padeş au desfăşurat o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea transporturilor ilegale de materiale lemnos, ocazie cu care au depistat pe D.N. 67 D Tismana în satul Celei, o autospecială, aparținând unei societăți comerciale din comuna Padeș, sat Călugăreni, ce transporta cantitatea de 13,50 mc de lemn rotund esență fag, în număr de 31 piese. „Cu ocazia verificării au fost identificate două piese în plus față de avizul de însoțire, ocazie cu care materialul lemnos a fost transportat la depozitul Gureni, aparținând Ocolului Silvic Tismana, unde în urma măsurătorilor efectuate de organele silvice, au rezultat un număr de 33 de piese lemn rotund esență fag, în volum total de 12,40 mc, iar din cele 33 de piese, doar 11 au fost conform celor înscrise în avizul de însoțire. Totodată s-a constatat că există o diferență în minus de 1,108 mc între cantitatea înscrisă în aviz și cea măsurată.În urma celor constatate, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale a societății comerciale pentru încălcarea prevederilor legale, iar ca măsură complementară s-a procedat la confiscarea celor 22 de piese ce nu au corespuns cu cele înscrise în avizul de însoțire, în cantitate de 7,40 mc lemn rotund esență fag. Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodia lucrătorilor din cadrul Depozitului Gureni, aparținând Ocolului Silvic Tismana”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Sursa: Impact Gorj

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Sorin Bumb: Proiectul de lege ce interzice exportul de bușteni și lemn de foc a trecut de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților

Un prim pas spre stoparea exporturilor masive de bușteni de lemn și lemn de foc …