Home / Paduri / Transporturi ilegale de lemne într-o veselie pe drumurile din Vrancea

Transporturi ilegale de lemne într-o veselie pe drumurile din Vrancea

În perioada 24 aprilie – 1 mai a.c., polițiștii vrânceni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind constatate următoarele:

La data de 25 aprilie a.c, ora 00:10, pe DN 2D – comuna Bolotești, a fost depistat un bărbat din comuna Nereju care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 7,00 mc. cherestea din specia rășinoase, fără documente legale de proveniență. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 7,00 mc. material lemnos și a mijlocului de transport.

La data de 25 aprilie ac, ora 13:00, pe un drum forestier de pe raza comunei Câmpuri, sat Gura Văii, punctul „Burguleț”, a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu un atelaj hipo material lemnos (lemn de foc din specia carpen), fără documente legale de proveniență. Întrucât bărbatul a refuzat să transporte materialul lemnos la locul indicat de agentul constatator, s-a procedat la sancționarea contravențională a acestuia pentru încălcarea art. 19 alin. (1) lit. a și art. 21 lit. k din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată contravaloarea materialului lemnos transportat și a atelajului hipo.

La data de 27 aprilie a.c, ora 11:25, pe raza comunei Păunești a fost depistat un bărbat din localitate care transporta cu un atelaj hipo material lemnos (lemn de foc), fără documente legale de proveniență. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos transportat și a atelajului hipo.

La data de 28 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Soveja, punctul „Gura Brazilor” s-a constatat că un bărbat din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia brad. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

La data de 28 aprilie a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Ruginești, punctul „Piscul Sandului”, aflat în administrarea Ocolului Silvic Panciu – Valea Caregnei, s-a constatat că un bărbat din localitate ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia cireș. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

La data de 30 aprilie a.c, ora 13:50, pe DN 2M – oraș Odobești, a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară material lemnos (lemn de foc diverse moi), cu un plus de 2,00 mc. față de avizul de însoțire prezentat. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto conform art. 19 alin. (2) lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării plusului de material lemnos.

La data de 1 mai a.c, în fondul forestier de pe raza comunei Slobozia Bradului, proprietatea primăriei, s-a constatat că un bărbat din localitate, a tăiat fără drept un număr de 42 arbori din specia salcâm.  Pentru această activitate ar fi fost plătit de către un alt bărbat din aceeași localitate, sub pretextul că arborii ar fi fost din pădurea proprietate personală. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări față de primul bărbat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic iar față de cel de-al doilea bărbat, pentru infracțiunea de „instigare la tăiere fără drept de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 din Codul Penal raportat la art. 107 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.

La data de 25 aprilie a.c, în municipiul Focșani a fost depistat un bărbat din comuna Mera, care transporta cantitatea de 4,14 mc. lemn de foc diverse specii, efectuând al doilea transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului  pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. i din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 4,14 mc. material lemnos.

La data de 26 aprilie a.c, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al unei societăți din comuna Nereju, s-a constatat faptul că registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase al societății nu era completat la zi. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a administratorlului societății potrivit art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată.

La data de 27 aprilie a.c, în urma controlului efectuat la instalația de prelucrare a materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Nereju,   s-a constatat faptul că societatea a expediat cantitatea de 5,42 mc. cherestea din specia rășinoase fără proveniență legală. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății potrivit art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată contravaloarea cantității de 5,42 mc. material lemnos.

La data de 28 aprilie a.c, în urma controlului efectuat la instalația de prelucrare a materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Nereju,   s-a constatat faptul că acesta nu era împrejmuită pe toate laturile, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 21 lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată.

Sursa: Vrancea24

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Filtre rutiere pentru verificarea transporturilor de lemn: Amenzi de peste 20.000 de lei, material lemnos confiscat şi o autoutilitară indisponibilizată de poliţiştii suceveni

Poliţiştii suceveni au organizat joi, vineri și sâmbătă, mai multe acţiuni de combatere a delictelor …