Home / Paduri / Hunedoara: Nouă exploatări forestiere au fost închise de Garda de Mediu, iar amenzile date firmelor au fost de 44.000 de lei

Hunedoara: Nouă exploatări forestiere au fost închise de Garda de Mediu, iar amenzile date firmelor au fost de 44.000 de lei

Amenzi de peste 44.000 de lei au fost date de comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara, în urma controalelor efectuate la firmele care exploatează fondul forestier. De asemenea, Garda de Mediu a oprit activitatea a nouă societăţi.

Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Hunedoara a închis nouă exploatări forestiere şi a aplicat amenzi de 44.000 de lei unor societăţi din industria lemnului, care nu au respectat prevederile legislaţiei de mediu, arată un raport al instituţiei pentru anul 2017. „În ultimele cinci luni, comisarii Gărzii Naţţionale de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Hunedoara au efectuat 66 de controale privind verificarea modului în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră respectă prevederile legale în domeniul protecţiei mediului, regimului ariilor naturale protejate, conservarii habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, precum şi gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului de obţinere a materialelor lemnoase. Urmare a acestor acţiuni de control, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Hunedoara au dispus nouă sistări de activitate, au aplicat 12 avertismente şi opt amenzi contravenţionale în valoare totală de 44.000 de lei”, a informat Angela Croitoru, comisar şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. Principalele nereguli stabilite în urma controalelor au fost desfăşurarea activităţii de exploatare forestieră fără solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu, trecerea cu autovehicule prin cursuri de apă, tragerea lemnului prin cursuri de apă şi depozitarea materialului lemnos şi a deşeurilor generate din activitate pe malurile şi albiile cursurilor de apă.

Sursa: Adevarul

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Sorin Bumb: Proiectul de lege ce interzice exportul de bușteni și lemn de foc a trecut de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților

Un prim pas spre stoparea exporturilor masive de bușteni de lemn și lemn de foc …