Home / Paduri / Suceava: Două firme sancţionate pentru un transport de lemn cu nereguli în acte

Suceava: Două firme sancţionate pentru un transport de lemn cu nereguli în acte

În minivacanţa de 1 mai, poliţiştii au organizat mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a transportului ilegal de material lemnos. Au fost organizate filtre rutiere şi au fost controlate peste 30 de transporturi de material lemnos. Cu ocazia efectuării controalelor au fost identificaţi şi transportatori care nu au respectat legislaţia în vigoare, procedându-se la confiscarea lemnului şi la aplicarea de sancţiuni contravenţionale.Sâmbătă, la ora 10.15, un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava a oprit pentru control pe DN 17, pe raza oraşului Gura Humorului, autoutilitara cu remorcă aparţinând unei societăți comerciale din comuna Mănăstirea Humorului și condusă de un localnic de 28 de ani, care transporta material lemnos.Întrucât existau neconcordanțe între datele înscrise în avizele de însoţire şi materialul lemnos transportat, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Gura Humorului, care, în urma inventarierii, au stabilit că bărbatul transporta 39,95 mc lemn rotund de esență răşinoase, respectiv brad și molid, și nu 43,81 mc lemn de brad, conform documentelor.În cauză s-a dispus confiscarea cantităţii de 39,95 mc material lemnos în valoare de circa 10.000 de lei, care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Gura Humorului, iar societatea comercială transportatoare a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.De asemenea și societatea comercială care a emis avizele de însoţire a fost sancţionată contravenţional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, în ceea ce priveşte nerespectarea modului de emitere a avizului de transport a materialului lemnos.

Sursa: Monitorul de Suceava

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Sorin Bumb: Proiectul de lege ce interzice exportul de bușteni și lemn de foc a trecut de Comisia de Industrii a Camerei Deputaților

Un prim pas spre stoparea exporturilor masive de bușteni de lemn și lemn de foc …