Home / Actiuni si evenimente / Programul de împădurire continuă în județul Satu Mare. Ce spune Marcel Forțiu

Programul de împădurire continuă în județul Satu Mare. Ce spune Marcel Forțiu

Prin cele cinci ocoale silvice din județul Satu Mare a fost elaborat un program de regenerare la pădurile de stat de 57 hectare, din care 28 ha regenerări naturale, 29 ha împăduriri integrale și 17,9 ha completări curente. Prezentarea a fost făcută de către Directorul Direcției Silvice Satu Mare, Marcel Forțiu, în cadrul Colegiului Prefectural de astăzi, 26 aprilie.

În ceea ce privește pădurile private administrate de Direcția Silvică, pentru acest an sunt prevăzute regenerări pe o suprafață de 30,6 hectare.

Potrivit șefului Direcției Silvice, pe aceste suprafețe se vor planta puieți de molid, gorun, stejar, paltin, frasin, plop dar și alte specii.

De asemenea, Marcel Forțiu îndeamnă sătmărenii să protejeze „aurul verde” al județului (și nu numai), având în vedere că după 1989, suprafețele împădurite au scăzut drastic atât la nivelul județului cât și la nivel național.

Sursa: Satmareanul

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Echipajul Colegiului Silvic ”Transilvania” Năsăud reprezintă România la Europeanul de Competențe în Silvicultură din Elveția

Cele mai bune 18 școli silvice din Europa se reunesc în weekend, în orașul elvețian …