Home / Mediu / Asociația Parcul Natural Văcărești preia oficial administrarea zonei protejate

Asociația Parcul Natural Văcărești preia oficial administrarea zonei protejate

Ministrul Mediului a semnat astăzi contractul de atribuire în administrare, pentru următorii zece ani, a Parcului Natural Văcărești către Asociația cu același nume, în colaborare cu Primăria Capitalei. Ca prim pas, Asociația trebuie să înființeze acum structura de administrare a Parcului.

”Atribuirea Parcului Natural Văcărești către un administrator este momentul care încheie întregul proces derulat de minister în ultimii 5 ani, pentru declararea primului parc urban din România și a celui mai mare din Europa Continentală. Practic, din acest moment poate începe elaborarea planului de management al ariei naturale protejate. Acest plan va veni inclusiv cu propuneri de amenajare a Parcului Natural pentru ca populația să se bucure de un spațiu de recreere unic în România. Mă aștept ca Parcul Natural Văcărești să devină un reper turistic natural pentru întreaga țară, dar și pentru turiștii străini și o resursă de spațiu verde pe care fiecare dintre aceștia să o aprecieze”, a spus ministrul Grațiela Gavrilescu.

Potrivit specialiștilor, Parcul Natural Văcărești va fi o componentă majoră a infrastructurii verzi-albastre a orașului și va contribui decisiv la biodiversitatea acestuia, îmbunătățirea calității aerului și reducerea temperaturilor în zonă. În același timp, Parcul oferă oportunități pentru dezvoltarea activităților de cercetare și eco-turism.

”Este important de menționat că, prin contractul pe care l-am semnat, Delta dintre blocuri va fi pusă în pază, rangerii urmând să asigure atât monitorizarea stării de conservare a speciilor, cât și supravegherea arealului, pentru a se evita producerea de evenimente nedorite, cum, din păcate, au avut loc în anii anteriori”, a mai adăugat Grațiela Gavrilescu.

Concursul pentru administrarea Parcului Natural Văcărești, cu o suprafață de 186 ha și o faună de 97 de specii de păsări și mamifere, a fost câștigat în urmă cu câteva luni de Asociația Parcul Natural Văcărești, cea care s-a luptat de la bun început pentru crearea zonei protejate. Grupul este condus de Dan Bărbulescu, director executiv, și îi are în componeță pe Florin Stoican, expert în arii protejate, Cristian Lascu, fostul redactor-șef al revistei National Geographic și Helmut Ignat, manager și fotograf, omul a cărui tenacitate și entuziasm au pus în mișcare tot demersul în 2011.

„Este vorba de încununarea unui efort îndelungat – dar aș aminti că au fost câteva conjuncturi speciale care au făcut posibilă această minune improbabilă de la Văcărești”, a spus Cristian Lascu, unul dintre fondatorii Asociației. „Mai întăi, Ceaușescu vrea lac, dar se fac lucrări de mântuială și cuveta nu ține apa, că altfel tăia panglica și noi moșteneam un lac. Apoi, vine revoluția și cu siguranță că boomul imobiliar ar fi înghițit zona, dar un contract de concesiune între Ministerul Mediului și o companie care nu și-a îndeplinit obligațiile, dizolvat definitiv abia în 201, blochează orice plan de a construi ceva acolo. În fine, când articolul nostru din 2012 a semnalat pentru prima dată această zonă valoroasă, prestigiul revistei National Geographic  i-a făcut pe jurnaliști să nu ne perceapă ca pe o competiție. Televiziunile ne-au invitat, ne-au citat și au popularizat ideea”.

„E o mare obligație, ceea ce urmează nu va fi deloc ușor. Până acum am fost ONG, acum suntem o instituție a statului, care stat nu dă niic un ban. Toate resursele vor trebui să vină de la sponsori privați”, a adăugat Lascu.

Semnătura mult-așteptată pe documentul care dă Parcul Văcărești în administrare vine după ce la guvernare s-au perindat 7 miniștri ai mediului și la câteva zile după vizita Prințului Charles.

Sursa: National Geographic

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Situl dezastrului nuclear de la Cernobîl, transformat în fermă solară

Rodina Energy Group și Enerparc Ag sunt două companii capitalizate de guvernul ucranian care vor …