Home / Legi si politici de mediu / Daniel Constantin, ministrul Mediului, LĂMUREŞTE situaţia cu privire la taxa care ar înlocui timbrul de mediu/ Cât a ajuns prima pentru achiziţia de maşini electrice

Daniel Constantin, ministrul Mediului, LĂMUREŞTE situaţia cu privire la taxa care ar înlocui timbrul de mediu/ Cât a ajuns prima pentru achiziţia de maşini electrice

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Sibiu, că nu va fi introdusă o nouă taxă care să înlocuiască timbrul de mediu,în schimb va fi creată legislaţia necesară pentru ca primăriile, după ce vor crea o infrastructură viabilă, să poată taxa maşinile care intră în zone aglomerate.

„În unele oraşe europene, unde există o supraaglomerare, s-a introdus un element suplimentar, numit taxarea maşinilor care intră în aglomerările urbane, în funcţie de gradul de poluare. Este un instrument pe care îl au la dispoziţie administraţiile publice locale. În urma discuţiilor pe care le-am avut în Coaliţie, ca rezultat al grupului de lucru pe care l-am avut în Ministerul mediului s-a luat decizia ca România să nu introducă o nouă taxă care să înlocuiască timbrul de mediu, ci să creeze doar legislaţia astfel încât autorităţile publice locale – dacă vor considera necesar – să introducă, atunci când dezvoltă infrastructura, ca şi variantă opţională, o eventuală taxă pentru zonele supraaglomerate. Dar după cum se văd lucrurile în acest moment, şi cred că nici pe termen mediu, nu se va introduce niciun fel de taxă suplimentară”, a declarat, marţi, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Constantin a precizat că s-ar bucura dacă la intrarea în oraşele mari ar exista variante alternative pentru ca maşinile să nu intre în aglomerările urbane.

„În perioada următoare vom identifica maşinile poluante şi vom avea câte un sticker de culoare diferită în parbrizul fiecărei maşini în funcţie de gradul de poluare. Asta nu înseamnă costuri suplimentare sau taxe pe care le percepem. Dar crează premizele ca autorităţile publice locale, după ce vor face zonarea oraşelor, să poată să introducă. Dar m-aş bucura, ca ministru al Mediului, să am la fiecare intrare într-un oraş mai mare, o parcare în care orice cetăţean să poată să îşi lase maşina, să ia metroul, să ia o maşină electrică, să închirieze forme alternative mai prietenoase cu mediul. Cred că înainte de a introduce taxe trebuie să creăm o infrastructură”, a mai spus Daniel Constantin.

Întrebat când ar putea avea România astfel de parcări, Constantin a spus că vorbeşte de „cazuri ideale” şi că totul depinde de autorităţile publice locale, care trebuie să realizeze o zonare a oraşelor, lucru care s-a întâmplat, deşi există o directivă din 2008, transpusă în legislaţia românească în 2011, potrivit căreia autorităţile publice locale trebuie să facă în 5 ani zonarea oraşului.

Citeste toata stirea aici:

Sursa: MediaFax

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Prima „Declarație privind protecția mediului în România”, semnată miercuri la București

Actualul ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, și foști miniștrii din același domeniu au semnat miercuri, …