Home / Paduri / Comunicat: Acțiunea de protest a ONG de vineri, 10 martie 2017, din județul Argeș

Comunicat: Acțiunea de protest a ONG de vineri, 10 martie 2017, din județul Argeș

Referitor la evenimentul de vineri, 10 martie 2017, din județul Argeș, în cadrul căruia reprezentanți ai mai multor organizații neguvernamentale au organizat o acțiune de protest care a vizat transporturile de lemn, facem următoarele precizări:

Ministerul Apelor și Pădurilor a fost informat oficial despre organizarea acestei acțiuni de protest în dimineața zilei de 10 martie 2016. Imediat ce a primit informarea, ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, i-a invitat pe reprezentanții ONG-urilor la o discuție săptămâna viitoare, la sediul Ministerului și a dispus Gărzii Forestiere Ploiești, Biroul Inspecție Silvică Argeș, să verifice de urgență cele semnalate de asociația Agent Green.

Astfel, în jurul orei 11:00, la km 64 de pe DN 7C, reprezentanții ONG au oprit în trafic autocamionul cu nr. de inmatriculare AG 95 SRV. În urma verificărilor în Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase – SUMAL, s-a constatat că transportul era unul legal. În avizul de însoțire seria AP nr. 2393420/10.03.2017, emis de Ocolul Silvic Vidraru, era consemnată cantitatea de 17,82 mc lemn de foc din specia fag, la un numar de 26 de piese transportate.

Aceeași informație se regăsește și în aplicația mobilă ”Inspectorul Pădurii”, după cum se poate observa în capturile de ecran de mai jos:

INSPECTORUL PADURII 1 INSPECTORUL PADURII 2

Din dispoziția reprezentanților Poliției, în prezența reprezentanților ONG-urilor și inspectorilor Gărzii Forestiere, autocamionul a fost descărcat și măsurat conform prevederilor legale, piesă cu piesă. În urma măsurătorilor efectuate a celor 26 de piese existente, a rezultat cantitatea de 17,45 mc lemn de foc din specia fag (diferența de minus 0.37 mc se încadrează în toleranțele stabilite de actele normative).

În același timp, o altă echipă a Gărzii Forestiere, împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Vidraru, au mers în teren să verifice dacă lemnul transportat provenea într-adevăr dintr-un corp de pădure virgină cuprinsă în studiul PIN MATRA, sau dacă există exploatări forestiere în acest trup de pădure, în zona Vidraru. Inspectorii au constatat că în zonă se afla în lucru o exploatare forestieră legală, fiind vorba despre unvolum brut de 2085 mc, taieri progresive racordare, amplasat in cadrul OS Vidraru, unitatea de producție VI Limpedea. Acest trup de pădure nu face parte din categoria pădurilor virgine și nu este inclus în studiul PIN MATRA.

Într-adevăr, în vecinătate există o suprafață de fond forestier care a fost inclusă în acest studiu, însă inspectorii au constatat că atât conform evidențelor existente la sediul Ocolului Silvic Vidraru cât și celor constantate în teren, în acel corp de pădure nu există tăieri. Cu toate acestea, în perioada imediat următoare, reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești vor efectua un control cu privire la situația actuală a suprafețelor incluse în studiul PIN MATRA, zona Moliviș.

În concluzie, înțelegem că acțiunea din 10 martie a organizațiilor neguvernamentale nu a vizat, punctual, acel transport, acest protest având mai degrabă obiectivul de a aduce în atenția publicului subiectul legat de importanța protejării pădurilor virgine din România. Identificarea și punerea sub protecție a pădurilor virgine reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apelor și Pădurilor, tocmai de aceea, Guvernul României a prevăzut bugetul necesar pentru a demara, în cursul acestui an, un studiu științific amplu care va identifica toate suprafețele de fond forestier care îndeplinesc criteriile de pădure virgină. Imediat ce acest studiu va fi finalizat, suprafețele identificate vor fi incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine, fiind astfel puse sub protecție specială. Ministerul Apelor și Pădurilor încurajează toate organizațiile neguvernamentale să se implice în procesul de identificare a pădurilor virgine, dar recomandăm ca acțiunea de identificare să fie una care să aibă în vedere strict criteriile prevăzute de legislația în vigoare.

În același sens, Ministerul Apelor și Pădurilor consideră că acțiunile de protest de genul celei organizate vineri, chiar dacă au la bază pe intenții nobile, dacă sunt organizate fără o minimă pregătire prealabilă, acestea produc mai degrabă confuzie în rândul opiniei publice și pot aduce prejudicii grave personalului silvic care își desfășoară meseria cu bună credință și în litera legii.

sursa foto: Agent Green

DIRECȚIA DE COMUNICARE

Ministerul Apelor și Pădurilor

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Pădure devastată de furtună, la Arad. Până la 3.000 de copaci au fost rupţi de vijelia puternică

Mii de copaci din Pădurea Ceala, judeţul Arad, care face parte din Parcul Natural Lunca …