Home / Fără categorie / Suceava: Programul de tăieri al Direcţiei Silvice, boicotat de agenţii economici

Suceava: Programul de tăieri al Direcţiei Silvice, boicotat de agenţii economici

Direcţia Silvică Suceava nu şi-a putut realiza integral programul de exploatare pe anul 2016. În baza prevederilor Codului silvic, cât şi a amenajamentelor silvice, Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a aprobat, pentru Suceava, prin mai multe hotărâri, un program de recoltare a masei lemnoase de 1.356.000 milioane mc, însă acesta nu putut fi materializat din cauză că unele societăţi specializate au refuzat să participe la licitaţiile ţinute de instituţia suceveană.

„Programul a fost realizat 99,89%, ca urmare a boicotării de către agenţii economici a licitaţiilor organizate de Direcţia Silvică Suceava, la finele anului 2016 exploatându-se un volum total de 1.337.000 mc” informează Direcţia Silvică Suceava.

Astfel, 956.500 mc, respectiv 71%, au ajuns în exploatarea agenţilor economici atestaţi, potrivit contractelor de furnizare a masei lemnoase pe picior; 265.900 mc, adică 20%, au fost exploataţi prin prestări de servicii de exploatare, tot de agenţi economici atestaţi. Cu formaţiile proprii, în regia ocoalelor silvice, Direcţia Silvică a exploatat 114.6000 mc, ceea ce înseamnă 9% din totalul exploatării.

La finele anului 2016, suprafaţa totală administrată de Direcţia Silvică Suceava era de 342.024 ha de fond forestier, dintre care 272.412 ha proprietate publică a statului şi 69.612 ha proprietate a persoanelor juridice şi fizice, aflată în administrare şi/ sau pază.

Obiectivele generale ale Direcţiei Silvice Suceava constau în apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier; intensificarea eforturilor de protejare a pădurilor; gestionarea durabilă a faunei cinegetice de pe fondurile de vânătoare atribuite; dezvoltarea reţelei de accesibilizare a fondului forestier judeţean; recoltarea, prelucrarea şi valorificarea produselor specifice fondului forestier; asigurarea respectării prevederilor din standardele de certificare a pădurilor la nivel de direcţie.

Sursa: Crai Nou

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Punct de vedere comun cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea art. 59 alin. 51 – 57 din Codului Silvic, înregistrată la Senat, sub nr. B164/2017

Constatăm cu regret că propunerile de modificare a Codului Silvic înregistrate la Senat sub nr. …