Home / Paduri / Ce se întâmplă cu sancţionarea TĂIERILOR ilegale din PĂDURI

Ce se întâmplă cu sancţionarea TĂIERILOR ilegale din PĂDURI

Înainte de votul în Parlament, organizaţiile neguvernamentale susţin că Legea contravențiilor silvice trebuie să rămână eficientă în combaterea tăierilor ilegale din păduri.

Camera Deputaților va discuta miercuri legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2016, care vizează contravențiile silvice. Modificarea Legii nr. 171/2010 trebuie să urmărească stabilirea de sancțiuni care impun aplicarea legilor, dar care, în același timp, nu vor favoriza abuzurile în domeniul tăierilor din păduri. Sancțiunile trebuie să fie proporționale cu faptele săvârşite și imparțiale, consideră ONG-urile.

Greenpeace România, WWF România, Fundația Eco-Civica, Federația Coaliția Natura 2000 și EcoAssist – Plantăm fapte bune în România susțin revizuirea şi aprobarea prin lege a OUG 51 privind contravențiile silvice, care completează cadrul de contravenții, acoperind sfera ilegalităților documentate din domeniu, de la autorizarea lucrărilor silvice la exploatare, transportul și punerea pe piață a lemnului din păduri, se spune într-un comunicat de presă.

Cele cinci organizaţii atrag atenția asupra câtorva amendamente esențiale pentru a combate fenomenul tăierilor ilegale din păduri:

# Lucrările silvice executate în zone ce includ și posibile păduri virgine sau cvasivirgine, fără avizul Gărzii Forestiere, trebuie sancționate

# Lemnul recoltat ilegal confiscat de autorități nu trebuie să ajungă pe piață

# Recoltarea abuzivă de lemn din păduri trebuie sancționată în continuare

„În ultimii ani România a făcut pași importanți pentru a asigura o trasabilitate a lemnului în încercarea de a reduce și elimina fenomenul tăierilor ilegale. Un element important în acest demers este o clarificare și întărire a legislației privind contravențiile silvice, pentru a permite o aplicare reala și eficientă. În acest moment nu ne permitem să facem pași înapoi și trebuie să adoptăm toate măsurile legislative necesare pentru a asigura un viitor pădurilor noastre. Demersul nostru vrea să ofere un suport în acest sens, în jurul câtorva principii pentru o gestiune durabilă a tuturor pădurilor”, a adăugat Magor Csibi, Director WWF România.

Sursa: EVZ.ro

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Tăierile ilegale au fost reduse cu 35% în fondul forestier din Vrancea

Tăierile ilegale de lemn din pădurile Vrancei s-au redus cu circa 35%, arată un raport …