Home / Energie si clima / Municipiul Suceava ar putea să achiziţioneze 40 de autobuze electrice, de peste 26 mil. euro

Municipiul Suceava ar putea să achiziţioneze 40 de autobuze electrice, de peste 26 mil. euro

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că până în vara anului viitor municipiul Suceava ar urma să achiziţioneze 40 de autobuze electrice cu finanţare estimată de 26,4 de milioane de euro asigurată prin POR 2014-2020, axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Lungu a spus, într-o conferinţă de presă, că a convenit cu primarii celorlalte municipii reşedinţă de judeţ din regiunea Nord-Est un mod comun de acţiune pentru depunerea de proiecte cu finanţare europeană pe axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, astfel încât solicitările de finanţare să nu fie dezechilibrate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul a afirmat că a obţinut aprobarea de principiu pentru proiectul municipiului Suceava pentru suma de 26,4 milioane euro pentru cele 40 de autobuze electrice şi pentru infrastructura lor, respectiv parcări şi hale. Suceava are proiecte cu fonduri elveţiene pentru infrastructura necesară pentru transportul electric şi achiziţia de autoutilitare electrice, a argumentat edilul.

Lungu a adăugat că proiectul ar urma să fie depus spre aprobare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est cel mai târziu în toamna acestui an, iar apoi, după semnarea contractului de finanţare, ar urma să fie declanşate procedurile de achiziţie a autobuzelor electrice.

El a arătat că, în varianta optimistă, în luna iunie 2018 ar putea fi achiziţionate aceste autobuze electrice.

Primarul Sucevei a menţionat că mentenanţa autobuzelor electrice va fi asigurată de firma locală de transport public, angajaţi ai acesteia urmând să fie instruiţi în acest sens.

Consiliul Local Suceava a decis, în luna noiembrie a anului trecut, ca firma Transport Public Local (TPL) Suceava, la care este unic acţionar, va deveni singurul prestator al activităţii de transport public de persoane în municipiu în vederea obţinerii de fonduri europene pentru achiziţionare a 40 de autobuze electrice, iar operatorii privaţi vor fi eliminaţi de pe trasee.

Sursa: Mediafax

Publicat de: ziarmediu

Alte articole

Mix-ul perfect în energie: Ajutor de stat pentru proiectele geotermale, de biomasă și biogaz

Guvernul a aprobat o noua schemă de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor …