Începând cu data de 01 ianuarie 2012, Organizaţia GeoEcologică ACCENT (Custodele Sitului Natura 2000 – Bazinul Ciuclui de Jos și a Ariei Naturale Protejate „Piatra Șoimilor”) a demarat proiectul cu titlul „Parteneriat pentru mediu” ce are ca obiectiv general „Asigurarea/menținerea stării de conservare favorabilă a Sitului Natura 2000 – Bazinul Ciucului de Jos şi a Ariei Naturale Protejate „Piatra Șoimilor”, implicit a speciilor/habitatelor de interes comunitar ale acestora, prin: îmbunătăţirea comunicării între factorii implicaţi; care să aducă venituri pentru comunitatea locală, fără să afecteze negativ peisajul natural; să ducă la creşterea respectului pentru valorile acestuia; să încorporeze valorile culturale şi tradiţionale specifice zonei”.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Elaborarea și aplicarea „Regulamentelor de organizare şi funcţionare” care vor sta la baza măsurilor de conservare pentru Situl Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos şi Aria Naturală Protejată „Piatra Șoimilor”prin constituirea unei structuri participative cu implicarea atât a autorităţilor[1] cât şi a ONG-urilor şi proprietarilor de terenuri.
2. Demararea unei campanii de informare şi conştientizare a publicului privind valorile naturale ale Sitului Natura 2000 Bazinul Ciucului de Jos şi ale Ariei Naturale Protejate „Piatra Șoimilor” şi prezentarea beneficiilor care se pot obţine de către comunităţile aflate pe teritoriul sau în vecinătatea celor două arii protejate vizate.
3. Realizarea unor activităţi practice comune de amenajări în interiorul Sitului Natura 2000 „Bazinul Ciucului de Jos” şi a Ariei Naturale Protejate „Piatra Șoimilor” cu sprijinul autorităților, ONG-urilor locale implicând și comunitatea locală.
4. Promovarea turismului durabil în localitățile din vecinătatea Sitului Natura 2000 „Bazinul Ciucului de Jos” şi a Ariei Naturale Protejate „Piatra Şoimilor”, care să aducă venituri pentru comunitatea locală, fără să afecteze negativ peisajul natural.
Proiectul este implementat în parteneriat cu: Asociația Green Zone, Asociația de Turism – Băile Tușnad, Asociaţia de Ecoturism din România, Școala Generală Jokai Mor – Băile Tușnad, Agenția pentru Protecția Mediului Harghita şi Primăria Băile Tuşnad şi este finanţat prin Programul de Granturi Mici (Small Grants Programme – SGP) din cadrul Fondului Global de Mediu (Global Environment Facility – GEF), avand ca agenție de implementare Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare România (United Nations Development Programme – UNDP).























